15 organizații civice fac încă un pas spre coagulare și acțiune comună

(București, 28.05.2018) Inițiativa România – Comunicat de presă

15 organizații civice fac încă un pas spre coagulare și acțiune comună
15 dintre cele mai importante și cunoscute grupuri civice din țară fac încă un pas spre coagulare, organizare și acțiune comună. Circa 100 de reprezentanți ai acestor organizații se vor întâlni în weekendul 13-15 octombrie la Sibiu ca să definească și să proiecteze viitorul comun, valori, priorități și obiective clare.

Citește mai mult
Părerea ta Share

Scrisoarea deschisa adresata Curtii Constitutionale

(București, 3.10.2017) Inițiativa România – Scrisoare deschisă

Către Curtea Constituțională a României

În atenția judecătorilor Curții Constituționale a României

Domnule Președinte Valer Dorneanu,

Constatând că prestigiul, credibilitatea și independența Curții Constituționale au fost grav afectate chiar prin decizii și hotărâri ale majorității Curțiivă solicităm demisia din funcția de judecător al Curții Constituționale a României. Același lucru ar trebui să-l facă și alți judecători ai CCR care, prin activitatea lor, au pus în pericol statul de drept și separația puterilor în stat, punând mai presus de Constituție interese sau motivații personale.

Citește mai mult
Părerea ta Share

Scrisoare deschisă adresată Președintelui României de către 21 de organizații civice

21 de organizații civice și neguvernamentale solicită Președintelui României 1) sesizarea Comisiei de la Veneția pentru o opinie privind 3 decizii și hotărâri ale CCR, 2) înființarea de urgență a unei Comisii pentru redactarea unui Cod electoral și 3) acțiuni și exprimarea imediată a unei poziții categorice privind pericolul grav și iminent pe care inițiativele actualei majorități guvernamentale îl reprezintă la adresa independenței justiției și luptei anticorupție.

Mai jos aveți scrisoare integrală deja trimisă Președintelui, iar aici găsiți analiza integrală a problemelor puse în discuție: https://goo.gl/12kwBx

Citește mai mult
Părerea ta Share

Comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 a funcționat ilegal

(București, 24.09.2017) Inițiativa România – Comunicat de presă

Comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 a funcționat ilegal

Mișcarea civică Inițiativa România a intervenit astăzi, 24.09.2017, printr-un amicus curiae, în dosarele 2428E/2017 și 2429E/2017 aflate pe rolul Curții Constituționale privind cererile de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României și Ministerul Public, formulate de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Cererile președinților celor două camere privesc activitatea Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial și acuză i) “Refuzul Procurorului șef al DNA de a se prezenta în fața Comisiei”, ii)“Refuzul Procurorului General de a lua măsuri împotriva Procurorului șef al DNA”, iii) “Refuzul Procurorului General de a înainta comisiei de anchetă copie de pe dosarul de urmărire penală nr.213/P/2017”.

Citește mai mult
Părerea ta Share

Ministrul Justiției rescrie MCV și pune în pericol lupta anticorupție

(București, 23.08.2017) Comunicat de presă – Aradul Civic, CIVICA (Iași), Evoluție în Instituție (#Insist), Inițiativa Craiova, Inițiativa România, Inițiativa Timișoara (federație a 10 ONG-uri din Timișoara), Institutul pentru Politici Publice și Oradea Civică (membre ale rețelei civice naționale Contract România) și grupurile civice Corupția Ucide, Geeks for Democracy și #REZISTENȚA

Foto Agerpres

Citește mai mult
Părerea ta Share

Propunere adresată Curții Constituționale a României de reapreciere a Hotărârii 1/22.06.2017 a CCR

(București, 25 iunie 2017) Inițiativa România – Comunicat de presă

În atenția domnului Valer Dorneanu, Președinte al Curții Constituționale a României

Propunere adresată Curții Constituționale a României de reapreciere a Hotărârii 1/22.06.2017 a CCR

Domnule Președinte,

Inițiativa România, mișcare civică născută în 2015 după tragedia din Colectiv, propune Curții Constituționale a României să reaprecieze Hotărârea 1/22.06.2017 privind regulile de redactare a opiniei separate sau concurente.

Citește mai mult
Părerea ta Share

Scrisoare deschisă adresată Președintelui României privind Principiile de Guvernare

Credem că politica în România are nevoie de principii. De baze comune, agreate de toți jucătorii politici implicați care să ducă la democratizarea și transparentizarea vieții publice și, în final, la un nivel cât mai mare de prosperitate și pace socială.

Vă invităm așadar să susțineți prin semnătura voastră demersul nostru, al grupurilor civice constituite în ultimii ani ca reacție la corupția politică și populism, prin care cerem Președintelui României să numească un nou prim-ministru doar sub rezerva asumării unor principii de guvernare privind independența justiției și continuarea luptei anticorupție, reforma legislației electorale, guvernarea deschisă și menținerea direcției euro-atlantice a României.

Citește mai mult
Părerea ta Share

Toți suntem cetățeni egali: RESPECT pentru toți! Drepturile omului şi libertăţile fundamentale nu se votează.

Un număr de 100 de organizații neguvernamentale, mișcări civice și cetățeni s-au constituit din proprie inițiativă într-o platformă civică intitulată « RESPECT. Platforma pentru Drepturi și Libertăți », pentru a opri modificarea Constituției într-un mod care restrânge drepturile și libertățile fundamentale, prin redefinirea familiei.

Citește mai mult
Părerea ta Share

Organizațiile civice se pregătesc de proteste în stradă în cazul adoptării legii grațierii și modificării legislației penale

(26.04.2017) Comunicat de presă – Inițiativa România, Initiativa Timisoara,Sibiu Uniți Salvăm, Aradul Civic, Oradea civică, Corupția ucide, ACTI Craiova, Civica Iași, #Rezistența

Mișcările și organizațiile civice semnatare, care s-au născut în stradă în București, Timișoara, Cluj, Iași, Sibiu, Oradea, Arad și Craiova în urma protestelor din ultimii ani și ca reacție la corupția politică și la încercările succesive de a stopa lupta anti-corupție, cer majorității parlamentare să abandoneze imediat și definitiv tentativele de a reînvia ordonanța 13 prin proiectul de lege privind grațierea și de a dezincrimina de facto conflictul de interese. În caz contrar, de data aceasta singura alternativă acceptabilă pentru noi vor fi mișcările de stradă până la ieșirea PSD și a aliaților pro-corupție de la guvernare.

De la alegerile parlamentare de anul trecut și până astăzi, singura preocupare constantă a majorității parlamentare și a Guvernului a fost să slăbească independența justiției și mecanismele anti-corupție. Câștigarea alegerilor nu este un cec în alb pentru o atitudine discreționară a Guvernului, deraierea de la valorile democratice, disprețul față de statul de drept și capturarea instituțiilor statului de către rețele de corupție. Dimpotrivă, asaltul împotriva statului de drept este un motiv suficient de pierdere a legitimității de a conduce această țară.

Citește mai mult
Părerea ta Share

Listă revendicări după abrogarea OUG 13

(București, 07.02.2017) Inițiativa România – Comunicat de presă

Inițiativa România – Listă revendicări după abrogarea OUG 13

Inițiativa România constată că politicieni aflați la vârful Guvernului sau Parlamentului ignoră în continuare vocea societății civile, declarațiile clare și ferme ale instituțiilor judiciare și apelurile Comisiei Europene și ale principalilor aliați ai României pentru protecția luptei anticorupție și asigurarea integrității funcției publice.

Având în vedere tentativele de a zădărnici tragerea la răspundere penală și executarea unor pedepse în folosul unor politicieni inculpați sau condamnați pentru fapte de corupție, atitudinea din ce în ce mai ostilă a unor membri ai coaliției guvernamentale față de aliații europeni și americani, punerea în pericol a locului României în UE și NATO și încălcarea cu intenție a principiilor statului de drept,

Citește mai mult
Părerea ta Share